duminică, 25 noiembrie 2018

CUTIA MUZICALĂ CU CILINDRU. TIPUL 4. GENERALITĂŢI.

Tipurile 1, 2 şi 3 sunt cunoscute şi cu termenul generic de "cartel". Tipul 4 este caracterizat şi ca "tabatieră". În principiu, tipului 4 îi este caracteristic unghiul drept* format între axul arcului şi axul cilindrului cu ştifturi. 
Sursa: Google Imagini

Dintre tipurile de cutii muzicale, acesta este cel mai des întâlnit, dat fiind faptul că echipează multe din jucăriile muzicale mecanice. Date fiind dimensiunile reduse ale mecanismului*, acţionarea mecanismelor adiţionale este efectuată fie de al doilea subansamblu, fie - mai rar - de către primul.

* Există şi mecanisme muzicale de dimensiuni mari la care axul arcului este perpendicular pe cel al cilindrului cu ştifturi, dar acelea apar cu termenul generic de "cartel"..

luni, 19 noiembrie 2018

CUTIA MUZICALĂ CU CILINDRU. TIPUL 3

Marea majoritate a mecanismelor muzicale aparţinând tipurilor 1 şi 2 au antrenare prin angrenaj direct. Adică roata dinţată a subansamblului arcului se angrenează direct cu roata acceptoare a subansamblului cilindrului. Tipului 3 îi este caracteristică antrenarea prin solidaritate. Subansamblul arcului (sau subansamblul unuia din arcuri dacă sunt mai multe) este solidar cu cilindrul, rotindu-se la fel de repede. Sursa imaginilor: Vincent Freeman Antiques








Totuşi, cilindrul este detaşabil, pentru a putea fi înlocuit; în felul acesta, repertoriul mecanismului muzical fiind mai mare. Dată fiind solidaritatea menţionată mai sus, codificarea subansamblelor este următoarea:

  • 1'2: subansamblul arcului + cel al cilindrului
  • 3: subansamblul intermediar; acesta este antrenat de către subansamblul arcului
  • 4: subansamblul roţii melcate
  • 5: Subansamblul stabilizatorului de turaţie ("fluturele")
  • 6: subansamblul lamelelor ("pieptenele); unele lamele acţionează figurinele care lovesc clopoţeii (acolo unde e cazul)
În majoritatea cazurilor (nu în toate), stabilizatorul de turaţie este poziţionat orizontal.

miercuri, 14 noiembrie 2018

CUTIA MUZICALĂ CU CILINDRU. TIPUL 2 CU COROANĂ

Pentru a asigura o durată de funcţionare considerabil mai ridicată, şi la mecanismele muzicale de tip 2 se interpune un subansamblu similar cutiei muzicale de tip 1 cu coroană. Mai exact, între bateria (grupul) de arcuri şi axul care antrenează - prin solidaritate - cilindrul cu came, se interpune un ax care are la capătul dinspre arcuri o roată dinţată, iar la celălalt o coroană dinţată.